ASOCIATIA CULTURALA TONIC PRODUCTIONS

,, CÂND OAMENII NU POT ZAMBI, DĂRUIEȘTE-LE TU UN ZAMBET!”

Actualitate

Medic legist: Fotbalistul Patrick Ekeng a murit din cauza unei afecțiuni cardiace

ekeng

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit din cauza unei afecțiuni cardiace, a declarat luni pentru AGERPRES medicul legist Abdo Salem.

Potrivit medicului, în urma autopsiei efectuate s-a constatat că jucătorul dinamovist avea o problemă la inimă. „Am constatat inima mai mare și pentru un sportiv. (…) Această hipertrofie predispune la tulburări de ritm și stop cardiac. A avut o problemă cardiacă — aceasta a fost cauza decesului”, a spus legistul.

El a arătat că mai sunt așteptate și rezultatele analizelor. „Prima parte am făcut-o. Acum așteptăm analizele laboratoarelor să ne trimită rezultatele. Dacă nu era nevoie de ele nu le prelevam (n.r. — probe). Avem nevoie și de aceste rezultate”, a explicat medicul.

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a decedat vineri seara după ce s-a prăbușit pe gazon în minutul 70 al partidei cu FC Viitorul.

SURSA: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *