Informare meteo: Ploi abundente și intensificări ale vântului în toată țara, până vineri seară
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului valabilă la nivelul întregii țări începând de joi după-amiază până vineri seară.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 mai, ora 18,00 — 13 mai, ora 21,00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină.
Astfel de fenomene își vor face apariția la începutul intervalului îndeosebi în sud-vestul țării și la munte, în noaptea de joi spre vineri (12/13 mai) în majoritatea regiunilor, iar vineri (13 mai) cu precădere în Moldova, Maramureș și în zona montană. Cantitățile de apă vor depăși local 15 — 20 de litri/mp și izolat 30 — 40 litri/mp.
Meteorologii precizează că pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile intracarpatice, la deal și la munte.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea meteo.
SURSA: AGERPRES