ASOCIATIA CULTURALA TONIC PRODUCTIONS

,, CÂND OAMENII NU POT ZAMBI, DĂRUIEȘTE-LE TU UN ZAMBET!”

Actualitate

Fotbal: Argăseală (Steaua) – Regulamentele trebuie să specifice foarte clar cum trebuie asigurată asistența medicală

arga

Președintele Consiliului de Administrație al clubului Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, marți, la Casa Fotbalului, că regulamentele vor suferi schimbări în urma decesului jucătorului dinamovist Patrick Ekeng și a precizat că acestea trebuie să specifice foarte clar cum trebuie asigurată asistența medicală în timpul meciurilor.

„Din păcate trebuie să constatăm că se mai pot întâmpla și lucruri din acestea (n.r. — decesul unui jucător pe teren). Cred că foarte multe din prevederile regulamentului se vor modifica în ceea ce privește modul de organizare a meciurilor. Nu pot să spun cum sunt echipate ambulanțele, dar atunci când faci un contract trebuie să iei ambulanțele care îți asigură minimum de risc pentru a interveni în situații de urgență. Noi, la Steaua, avem de la Ambulanța București. Cred că asta va fi una dintre prevederile exprese din regulament. Cred că ar trebui specificat foarte clar cum trebuie asigurată asistența medicală până la nivel de detalii”, a afirmat Argăseală, prezent la Adunarea Generală a FRF.

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit la 6 mai după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și FC Viitorul Constanța (3-3).

Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital unde s-a constat că a suferit un stop cardio-respirator. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme (min. 63).

Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ofițerii din cadrul Serviciului Omoruri efectuează cercetări în cazul decesului jucătorului de fotbal Patrick Ekeng sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi penale. Parchetul de pe lângă Tribunalul București a constituit un dosar penal în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs decesul.

Transferat în luna ianuarie, Ekeng a evoluat pentru Dinamo în 11 meciuri, în trei competiții, marcând un gol important în derby-ul cu Steaua din semifinalele Cupei României, încheiat la egalitate, 2-2.

În urmă cu 16 ani, Cătălin Hîldan, căpitanul lui Dinamo, deceda pe teren la vârsta de 24 de ani, în timpul unui meci amical desfășurat la Oltenița.

SURSA : AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *