Steaua s-a califcat în finala Cupei României, după ce a învins-o pe Petrolul

DSC01769

Steaua s-a califcat în finala Cupei României, după ce a învins-o pe Petrolul fără drept de apel, scor 3-1, pe Arena Naţională, după 1-1 în tur, la Ploieşti. Astfel, roş-albaştrii sunt în grafic cu toate obiectivele – vor juca finala Cupei Ligii cu Pandurii, în Liga 1 sunt lideri, iar finala Cupei o vor disputa împotriva celor de la U Cluj.

Lider în Liga 1 si calificată în finala Cupei Ligii, Steaua a ajuns şi în ultimul act al Cupei României. După 1-1 în turul de la Ploiesti, roş-albaştrii au învins Petrolul cu 3-1, în faţa a 14.000 de spectatori.

Ţucudean a avut prima ocazie mare a meciului de pe Arena Naţională, dar a fost blocat de fundaşii ploieşteni. Mingea a ajuns însă la Adi Popa, care a profitat şi a deschis a deschis scorul, în minutul 20.

Steaua şi-a dublat avantajul în minutul 32, prin Gabi Iancu, după o greşeală a lui Satli.

Tot echipa lui Gâlcă a dominat şi începutul reprizei secunde şi, după câteva ocazii mari, Cristi Tănase a marcat un gol superb, pecetluind practic soarta calificării. Căpitanul roş-albaştrilor a fost aplaudat de fanii Stelei, care par să fi lăsat în urmă conflictul de la meciul cu Viitorul.

Grupare de hackeri destructurată de DIICOT

9834ebf86290350e5d6647163a45b32a_L

11 percheziţii domiciliare,  în cadrul unei acţiuni a DIICOT vizând destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni  din domeniul criminalităţii informatice.

Oficial DIICOT:

«Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi  împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul  Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Timişoara şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, Hunedoara şi Buzău au efectuat, la  data de  01 aprilie 2015, un număr de 11 percheziţii domiciliare pe raza  judeţelor  Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş, în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea unui grup infracţional organizat constituit în vederea săvârşirii de infracţiuni  din domeniul criminalităţii informatice.

În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada  2013 – 2014, mai multe persoane s-au constituit într-un grup infracţional organizat  care a acţionat, pe raza  judeţelor  Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Buzău şi Timiş,  având ca scop infracţional  săvârșirea unor infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor informatice.

Astfel, o parte din membrii grupării, prin fals informatic dar și prin folosirea unor programe informatice au  obținut în mod ilegal, date confidențiale de tip bancar, aplicații de comerț electronic ( Ebay sau PayPal) sau informații referitoare la carduri de credit, folosind tehnici de manipulare a datelor identității unei persoane sau a unei instituții.

După ce aceste date erau obținute prin accesul fără drept la sisteme informatice, membrii grupării comercializau pe diferite pagini web atât programe informatice care acordau dreptul de acces la diferite servere (SellVNC, RDP, ROOT, DUMPS, CC) dar și date confidențiale bancare, obținute în mod fraudulos.

Totodată, alți membri ai grupării infracționale,  prin folosirea datelor de cărți de credit obținute (user, parolă,  număr carte de credit, dată expirare, Cod de verivicare-CVV2 şi codul fiscal ) au efectuat operațiuni financiare în mod fraudulos prin încărcarea sau descărcarea unor instrumente de plată electronică precum şi transferuri de fonduri prin utilizarea datelor de identificare ce permit utilizarea unor astfel de  instrumente de plată electronică.

Prin activitatea infracțională desfășurată gruparea infracțională  a prejudiciat serverele unor companii naționale și internaționale  de telefonie, furnizori de servicii de plată prin internet, companie de servicii financiare, operator din domeniul serviciilor poștale dar și servere guvernamentale din Australia și Columbia.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, exista suspiciunea rezonabilă că  în perioada  2013 – 2014,  prin acest mod de operare, prejudiciul produs în cauză este de  4.500.000 de dolari.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Mehedinţi  vor fi aduse, în vederea audierii,  un numar de 10  persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul organelor de poliție din cadrul I.P.J. Mehedinți şi jandarmi din cadrul I.J.J. Mehedinți.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

PROTEST SPONTAN la Primăria Sectorului 6. Protestatarii îl caută pe primarul Mănescu

img_20150401_wa0008_24329700 img_20150401_wa0012_74264500

PROTEST SPONTAN la Primăria Sectorului 6. Aproximativ 50 de locuitori ai Sectorului 6 au organizat miercuri, de 1 aprilie, un protest spontan la Primăria Sectorului 6 cerând să ia legătura cu primarul liberal Rareş Mănescu pe care, spun ei, nu l-au mai vazut din 2012, din timpul campaniei electorale. Aceştia îl acuză de minciună pe edil întrucât, spun protestatarii, primarul nu şi-a onorat timp de aproape trei ani promisiunile făcute înainte de alegeri.

PROTEST SPONTAN la Primăria Sectorului 6. Exasperaţi de faptul că primarul liberal Rareş Mănescu este complet absent din viaţa comunităţii locale Sector 6 şi că nu şi-a îndeplinit niciuna dintre promisiunile avansate în campania electorală, susţin oamenii, aproximativ 50 de locuitori ai Sectorului au protestat în faţa Primăriei.

Scandând „Rareş Mănescu – Primarul Mincinos”, „Primarul Pinocchio” , „În Sectorul 6 este 1 Aprilie în fiecare zi”, protestatarii au solicitat să le fie permis accesul în primărie, pentru o întrevedere cu edilul pe care spun ei este mereu absent şi nu l-ar mai fi văzut din timpul campaniei electorale, în vara anului 2012.

PROTEST SPONTAN la Primăria Sectorului 6. Exasperaţi de faptul că primarul liberal Rareş Mănescu este complet absent din viaţa comunităţii locale Sector 6 şi că nu şi-a îndeplinit niciuna dintre promisiunile avansate în campania electorală, susţin oamenii, aproximativ 50 de locuitori ai Sectorului au protestat în faţa Primăriei.

Scandând „Rareş Mănescu – Primarul Mincinos”, „Primarul Pinocchio” , „În Sectorul 6 este 1 Aprilie în fiecare zi”, protestatarii au solicitat să le fie permis accesul în primărie, pentru o întrevedere cu edilul pe care spun ei este mereu absent şi nu l-ar mai fi văzut din timpul campaniei electorale, în vara anului 2012.

PROTEST SPONTAN la Primăria Sectorului 6. Demersul protestatarilor de astăzi a fost sortit eşecului, aceştia spunând că nu au reuşit să afle dacă primarul Mănescu este prezent sau nu în Primăria Sectorului 6. Mai mult, oamenii spun că au fost complet ignoraţi şi de reprezentanţii autorităţii locale, fiindcă niciunul dintre reprezentanţii conducerii primăriei nu le-a ascultat solicitările.

Aceştia sunt decişi să nu renunţe, în acest sens urmând să înainteze o petiţie susţinută de semnături, prin care să prezinte Primarului General şi Prefectului Capitalei lipsa de implicare a lui Mănescu în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.

sursa:b365.ro

Sergiu Lucinschi, sub control judiciar

sergiu_lucinschi_71856900

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, urmând ca acesta să fie cercetat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile într-un dosar în care este acuzat de șantaj și trafic de influență.

În același dosar, Constantin Comăneanu, ofițer de poliție din cadrul DIICOT, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia instanței nu este definitivă.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Sergiu Lucinschi trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Poliția Orașului Voluntari, județul Ilfov, conform programului de supraveghere; să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea organului judiciar; să nu se apropie de ceilalți coinculpați din dosar, precum și de suspecții, denunțătorii, persoanele care au calitatea de martori sau experți în dosarul deschis de DNA.

Sergiu Lucinschi a fost reținut luni noapte de procurorii DNA pentru șantaj și trafic de influență. În dosar a fost reținut și Constantin Comăneanu, ofițer de poliție din cadrul DIICOT, pentru luare de mită.

„În perioada decembrie 2014 — martie 2015, inculpatul Lucinschi Sergiu, beneficiind de complicitatea altor persoane, a exercitat asupra unui om de afaceri acțiuni de constrângere, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4.000.000 euro, nedatorată de acesta din urmă, în vederea retragerii unei plângeri penale formulate la DIICOT pentru mai multe infracțiuni (printre care și gestiune frauduloasă)”, susține DNA.

Procurorii arată că Sergiu Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligențele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează.

Totodată, în același context, Constantin Comăneanu, care desfășura activități specifice în același dosar, printr-un intermediar, i-a solicitat omului de afaceri o sumă de bani, inițial neprecizată, afirmând că poate influența modul de soluționare al dosarului respectiv.

„Mai mult, pentru a-i întări încrederea, Comăneanu, prin același intermediar, i-a transmis omului de afaceri o copie a plângerii depuse de Lucinschi și i-a comunicat totodată că se va lua împotriva lui măsura arestării, lucru care s-a și întâmplat ulterior. Având în vedere că informațiile se confirmaseră, după punerea sa în libertate, omul de afaceri a fost de acord să îi înmâneze intermediarului suma de 30.000 euro, din cei 50.000 de euro pretinși inițial, în vederea rezolvării favorabile a dosarului său. Din această sumă, la 30 martie 2015, persoana intermediară a remis suma de 5.000 de euro inculpatului Comăneanu, împrejurare în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, mai spune DNA.

Sursa citată menționează că în aceeași perioadă, pentru a adăuga presiunii descrise un mijloc de constrângere și mai puternic, în concordanță cu cuantumul sumei respective, Lucinschi a pretins că are influență, direct și indirect (mediat), asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri.

„În acest sens, Lucinschi i-a mai promis omului de afaceri că va determina organele judiciare să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri și pentru soluționarea dosarelor într-o manieră favorabilă acestuia din urmă, indiferent de probele existente. La 17 martie, pentru acest ‘ajutor’, Lucinschi a pretins și a primit de la omul de afaceri dreptul de creanță asupra sumei de 2.000.000 euro, în forma unui contract fictiv de împrumut. Prin acest document, omul de afaceri recunoștea că ar datora personal lui Lucinschi 2.000.000 euro, angajându-se să îi restituie până la 24 decembrie”, au mai constatat procurorii.

sursa:Agerpres